GRAV ACCIDENT RUTIER. Șapte morți și opt răniți în urma unui accident petrecut pe DN 22 în județul Tulcea. Două dintre MAȘINI erau implicate într-o CURSĂ ILEGALĂ – GALERIE FOTO

GRAV ACCIDENT RUTIER. Șapte morți și opt răniți în urma unui accident petrecut pe DN 22 în județul Tulcea. Două dintre MAȘINI erau implicate într-o CURSĂ ILEGALĂ - GALERIE FOTO
Publicat: 10/08/2012, 15:12
Actualizat: 10/08/2012, 15:12

Un număr de 15 persoane au fost implicate în accidentul petrecut, joi seară, în dreptul localității tulcene Cataloi, pe DN 22, din primele informații ale echipajelor de intervenție de la fața locului reieșind că numărul morților ar fi mai mare decât cel anunțat inițial, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea, Angela Tulceanu, a declarat pentru MEDIAFAX că pompierii au fost solicitați, joi seară, în jurul orei 21.30, să intervină pe DN 22 în dreptul localității Cataloi, unde a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei mașini – două Audi și un BMW – în care se aflau în total 15 persoane. Se mai pare că două dintre aceste mașini erau implicate într-o cursă ilegală.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Sursa citată nu a putut preciza numărul exact al morților și răniților, însă există există informații de la fața locului locului potrivit cărora numărul morților ar fi mai mare decât cel anunțat inițial de Centrul Infotrafic al Poliției Române. Astfel, potrivit acestor informații, accidentul s-ar fi soldat cu șapte morți și opt răniți.

„La fața locului s-au deplasat trei echipaje de la ISU Tulcea – unul de descarcerare, un echipaj SMURD și o mașină de intervenție pentru stingerea incendiilor. Ei au intervenit pentru scoaterea oamenilor din mașini”, a spus Angela Tulceanu.

Potrivit sursei citate, răniții au fost transportați la Spitalul Județean Tulcea.

La locul accidentului s-au aflat și echipaje ale Poliției Rutiere, precum și ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Joi seară, Centrul Infotrafic al Poliției Române informa că patru persoane și-au pierdut viața și alte patru au fost rănite, în urma unui accident petrecut pe DN 22, în care au fost implicate patru autovehicule, din care unul a luat foc.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în urma accidentului traficul rutier a fost întrerupt în județul Tulcea, pe DN22 Tulcea – Cataloi.

Sursa citată mai preciza că în urma accidentului unul dintre autovehicule a luat foc.

Conform primelor informații primite de la fața locului, patru persoane și-au pierdut viața, iar patru au fost rănite, mai anunța Centrul Infotrafic.

Polițiștii rutieri au estimat că circulația în zonă va fi întreruptă din cauza accidentului aproximativ 30 de minute.

SURSA FOTO: FILIP ENACHE

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României